Curtea de Apel Pitești obligă Group Concif la plata sumei de 115.000 EUR pentru o persoană electrocutată în timpul manevrării unei betoniere

În 10 iulie 2021, într-o comună din jud. Argeș, o betonieră deținută de Group Concif S.R.L. a fost utilizată pentru efectuarea unor proceduri de pompare a betonului în curtea unei persoane fizice. Din cauza unui angajat al Group Concif, brațul de pompare al betonierei a atins rețeaua de medie – tensiune (20 kvolți) din fața curții, rezultând decesul unei persoanei care manevra brațul de pompare al betonierei.

La 2 ani de la producerea accidentului, Lospa Lawyers obține silit pentru familia persoanei decedate, despăgubiri totale în cuantum de 115.000 euro, de la angajatorul persoanei vinovate de producerea accidentului.

În timpul executării unor lucrări de turnare a betonului, defunctul se afla în curtea imobilului unui bun prieten și vecin.

În timpul procedurii de pompare a betonului din betoniera, Angajatul societății Concif, operând tabloul de comandă al instalației de pompare a betonului, a manevrat brațul de pompare al betonierei în zona celor trei conducători ai rețelei de medie – tensiune (20 kvolți) Câmpulung Nord-Rucăr, rețea ce traversa aerian o parte din curtea unei locuințe.

În momentul contactului brațului mobil al auto-betonierei cu rețeaua electrică, victima se afla la extremitatea inferioară a tubulaturii de purjare, pe care îl dirija cu mâinile. Astfel, arcul electric creat s-a transmis prin intermediul brațului mobil al autobetonierei, rezultând electrocutarea victimei și, pe cale de consecință, decesul acesteia.

În urma accidentului, angajatul Group Concif S.R.L. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Ulterior, Judecătoria Câmpulung l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Totodată, reținând că fapta inculpatului s-a produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, Judecătoria Câmpulung a obligat Group Concif S.R.L., în solidar cu angajatul său, la plata de daune morale, familiei victimei, astfel:

  • 35.000 euro pentru soția victimei;
  • câte 30.000 euro pentru cei 2 copii ai victimei;
  • 20.000 euro pentru fratele victimei.

La aceste sume, Judecătoria Câmpulung a recunoscut și dreptul familiei victimei de a primi și dobândă legală penalizatoare, calculată începând cu data producerii accidentului și până la data plății efective.

Soluția Judecătoriei Câmpulung a fost validată de Curtea de Apel Pitești, motiv pentru care în luna iunie 2023, avocații Lospa Lawyers au cerut executarea silită a daunelor morale stabilite definitiv împotriva Group Concif S.R.L.

În urma popririi conturilor bancare ale Group Concif S.R.L., avicații Lospa Lawyers au obținut toate sumele datorate de Group Concif S.R.L., conform hotărârilor judecătorești pronunțate de Judecătoria Câmpulung și Curtea de Apel Pitești.

Obținerea despăgubirilor în acest caz a fost posibilă datorită antrenării răspunderii civile a angajatorului persoanei vinovate de decesul victimei. Fapta culpabilă a fost săvârșită de către inculpat, angajat al Group Concif S.R.L., în calitate de șofer și operator al tabloului de comandă al autobetonierei, în atribuțiile încredințate de către angajatorul său.

Obligarea societății angajatoare a fost întemeiată pe existența raportului de prepușenie așa cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat cu inculpatul, dar și din faptul că la momentul angajării, inculpatului i s-a făcut instructajul de securitate a muncii pentru utilizarea autobetonierei și a obligațiilor care îi revin la executarea oricărei lucrări.

În plus, avocații Lospa Lawyers au mai arătat că se impune obligarea în solidar a inculpatului împreună cu Group Concif S.R.L. la repararea prejudiuciului suferit de către familia victimei, întrucât, deși inculpatul a acționat în interesul angajatorului său, acesta nu a respectat instrucțiunile de funcționare a autobetonierei în apropierea conductoarelor electrice aeriene sau în zona lor de influență, potrivit instructajului primit.

Lospa Lawyers oferă servicii de avocatură complete tuturor persoanelor victime ale unor evenimente nefericite cauzatoare de prejudicii morale și/ sau materiale (accidente de muncă sau în legătură cu activitatea unui profesionist, accidente rutiere etc.), pe tot teritoriul României.

Subscribe To Our Weefdsaffsdfakly Newsdsfasfletter.

Special Sales

Exclusive Findings

New Arrivals & Promos

Basically, all you're interested in! 

Hey stranger!

This here is a nice round Newsletter Popup & Special Offer example.

 Sign up today and get 25% discount on your next order with our site. 

en_USEN