Lospa Lawyers a obținut o nouă soluție favorabilă clientului său, în calitate de intimat, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării unei decizii civile executorii pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.
Prin decizia pronunțată la data de 16 septembrie 2025, Înalta Curte a reținut caracterul excepțional al măsurii suspendării executării, subliniind că aceasta poate fi dispusă numai în situații în care se dovedește existența unui prejudiciu ireparabil și a unei urgențe reale. Instanța supremă a constatat că susținerile petentului privind afectarea activității curente a instituției, imposibilitatea achitării salariilor sau perturbarea serviciilor medicale nu reprezintă împrejurări de natură să justifice o astfel de măsură.
Totodată, Înalta Curte a arătat că eventualele consecințe negative asupra patrimoniului debitorului, inerente oricărei executări silite a unei obligații de plată stabilite prin titlu executoriu, nu pot constitui motive temeinice pentru suspendarea executării. Lipsa resurselor financiare ale unei instituții publice nu echivalează cu existența unui caz excepțional, în sensul cerut de lege.
În consecință, instanța a dispus respingerea cererii de suspendare formulate de Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol și restituirea cauțiunii consemnate în cauză.
Această soluție confirmă poziția susținută de echipa Lospa Lawyers, care a reprezentat cu succes interesele intimatului, consolidând jurisprudența privind aplicarea restrictivă a măsurii suspendării executării hotărârilor executorii.



