Liderul Sindicatului SNT Tarom, concediat pentru postări calomnioase pe Facebook, a fost reintegrat în muncă

La începutul anului 2019, liderul Sindicatului Tehnic Tarom, tehnician de aviație cu peste 30 de ani de experiență, a fost concediat de Tarom, pe fondul unor disensiuni între acesta și conducerea Tarom. Cercetat abuziv și hărțuit, concedierea sa a fost pretextată de caracterul pretins mincinos și calomnios al unor postări pe Facebook și de faptul că, în calitatea de lider de sindicat, a trimis diverse petiții către autorități publice centrale.

În urma strategiei stabilite de avocații Lospa Lawyers, contestația împotriva deciziei de concediere a fost soluționată favorabil de către Tribunalul București. Toate faptele reținute în sarcina clientului Lospa Lawyers puteau fi circumscrise activității sindicale, astfel că nu puteau reprezenta temei pentru aplicarea vreunei sancțiuni disciplinare, conform art. 220 alin. (2) Codul muncii („Pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate.”).

Referitor la această protecție acordată de către legislație sindicaliștilor și activității sindicale, Curtea Constituțională a reținut în anul 2016 că „interdicția de a concedia persoanele care ocupă funcții eligibile într-un organism sindical, este justificată de interesul asigurării libertății sindicale prin protejarea acelor salariați care au rol de reprezentare, promovare și apărare a drepturilor și intereselor profesionale și economice ale salariaților, scopul reglementării prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. g) C. muncii fiind unul legitim. Măsura de limitare este adecvată, fiind capabilă să ducă la îndeplinirea scopului protejării activității sindicale și este necesară pentru îndeplinirea acestui scop.”

În ciuda acestor valori, Tarom a sancționat un drept constituţional al clientului Lospa Lawyers, acela la petiţionare, art. 51 din Constituţia României stipulând că cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor, organizaţiile legal constituite având să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă, exercitarea dreptului de petiţionare fiind scutită de taxă, iar autorităţile publice având obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

Pe lângă aplicabilitatea în speță a protecției acordată de către legislație sindicaliștilor și activității sindicale, Tribunalul București a identificat și sancționat și alte neregularități ale deciziei de concediere (pentru unele fapte disciplinare, Tarom nu a indicat data săvârșirii lor, iar pentru alte fapte, dreptul Tarom de a aplica sancțiuni disciplinare era prescris).

Tarom a apelat hotărârea tribunalului, încercând circumstanțierea semnificativă a faptelor descrise în cuprinsul deciziei de sancționare și înlăturarea aplicabilității în speță a protecției conferite de C. muncii liderilor de sindicat.

Curtea de Apel București a tranșat definitiv acest litigiu în favoarea clientului Lospa Lawyers. Considerentele deciziei curții de apel sunt importante pentru înțelegerea limitelor prerogativei de cercetare disciplinară a angajatorilor asupra propriilor salariați – sindicaliști. 

Curtea a reținut că “un lider sindical eficient este, prin definiţie, un partener de dialog social potenţial incomod, el nu trebuie să placă angajatorului, el poate provoca, suscita un anumit nivel de tensiune, poate chiar exagera sau poate greşi, toate acestea fără ca raporturile sale de muncă să fie puse în discuţie pentru că, altminteri, confruntat cu spectrul concedierii, liderul sindical ar fi, în realitate, redus la tăcere sau la o atitudine pasivă, de ”decor”, aparent reprezentativă, doar pentru a se crea senzaţia că spiritul legii şi al Constituţiei, care urmăreşte ca activitatea sindicală să fie apărată de ingerinţa oricărui factor extern acestei activităţi, sunt respectate”.

Subscribe To Our Weefdsaffsdfakly Newsdsfasfletter.

Special Sales

Exclusive Findings

New Arrivals & Promos

Basically, all you're interested in! 

Hey stranger!

This here is a nice round Newsletter Popup & Special Offer example.

 Sign up today and get 25% discount on your next order with our site. 

ro_RORO