Consultanță în construcții
Consultanță în construcții

Cunoaștem „terenul”

Lospa Lawyers asistă clienții la structurarea, pregătirea și negocierea contractelor de construcții importante și îi sprijină de-a lungul întregului proces, precum și în cadrul dosarelor de litigii complexe în domeniul construcțiilor. Experiența noastră solidă ne permite să stabilim dacă un client va fi avantajat de pe urma unui contract standard în domeniu și dacă un proiect necesită o soluție adaptată.

Reprezentăm clienți implicați în proiecte de anvergură în domeniul imobiliar, energetic, al energiei regenerabile, al infrastructurii și în alte sectoare din România.

Avem experiență în toate sectoarele de construcții și în industria construcțiilor și suntem specializați mai ales în:

  • asistență juridică în autorizare, dar și în elaborarea contractelor specifice din domeniul construcțiilor, pentru toate tipurile de proiecte de investiții (parcuri industriale, hoteluri, centre de afaceri, complexe rezidențiale)
  • contracte tip FIDIC (Cartea Roșie, Cartea Galbenă, Cartea Argintie și Cartea Aurie) - elaborarea și negocierea clauzelor speciale, gestionarea contractului, proceduri de competență, Comisia de Adjudecare a Disputelor
  • asistență juridică în legătură cu punerea în aplicare a contractelor încheiate prin intermediul procedurilor de achiziții publice și finanțate prin programele de pre-aderare ISPA și PHARE, inclusiv asistență juridică pentru emiterea, executarea și returnarea scrisorilor de garanție bancară pentru plata în avans și garanții de bună execuție
  • asistență juridică la soluționarea extrajudiciară a litigiilor ce decurg din executarea sau încetarea contractelor tip FIDIC

Avem o vastă experiență cu privire la toate formele de contract standard, internaționale și regionale, inclusiv FIDIC, IChemE, I Mech E, JCT, NEC și PPC2000, SIA.

ro_RORO