Esențial, în Cazul Tobias Mc Fadden vs Sony Music Entertainment Germany GmbH ,Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit următoarele:

1. Deținătorul unui magazin care pune la dispoziția publicului în mod gratuit o rețea Wi-Fi nu răspunde pentru încălcările drepturilor de autor săvârșite de un utilizator al rețelei respective;
2. Același deținător de magazin ar putea fi totuși obligat să pună capăt oricărei încălcări a drepturilor de autor săvârșite de clienții săi sau să prevină astfel de încălcări prin intermediul rețelei sale de Wi-Fi (ca de exemplu, prin parolarea rețelei Wi-Fi sau prin obligarea clienților de a-și divulga identitatea în vederea obținerii parolei solicitate);
3. Titularii de drepturi de proprietate intelectuală au posibilitatea de a se îndrepta împotriva furnizorilor de acces gratuit Wi-Fi cu o acțiune de impunere a cerinței de protecție de rețelei printr-o parolă și obligarea utilizatorilor de a se înregistra cu datele personale pentru a avea acces la rețeaua astfel protejată prin parolă.

Situația de fapt:

Domnul Tobias Mc Fadden este administratorul unui magazin de echipamente de sonorizare și lumini în care pune la dispoziția publicului în mod gratuit o rețea Wi-Fi pentru a atrage atenția potențialilor clienți asupra bunurilor și serviciilor sale. În anul 2010, o operă muzicală pentru care Sony deține drepturile a fost pusă în mod ilicit la dispoziția publicului pentru descărcare prin intermediul acestei rețele. Landgericht München I (Tribunalul Regional München I, Germania), sesizat cu litigiul dintre Sony și domnul Mc Fadden, consideră că acesta nu a încălcat el însuși drepturile de autor în discuție. Această instanță are însă în vedere posibilitatea de a constata răspunderea indirectă a domnului Mc Fadden pentru această încălcare pentru motivul că rețeaua sa Wi-Fi nu a fost protejată. Având însă îndoieli cu privire la problema dacă Directiva E-Commerce se opune unei astfel de răspunderi indirecte, Landgericht a adresat Curții de Justiție o serie de întrebări.

Ce a răspuns CJUE?

1. Furnizorii de acces la internet Wi-Fi gratuit în cadrul activității lor economice pot beneficia de apărarea de „simplă transmitere” („mere conduit”) în ceea ce privește obligațiile impuse de Directiva E-Commerce, doar dacă cele 3 condiții stabilite în Directiva E-Commerce, la art. 12 alin. (1) sunt îndeplinite, aceasta fiind și opinia exprimată de Avocatul General. Astfel, furnizorii de acces gratuit la Wi-Fi pot beneficia de apărarea de „simplă transmitere” dacă Wi-Fi-ul este oferit în scopul promovării bunurilor și serviciilor lor.
2. CJUE a analizat 3 posibile remedii:

• retragerea rețelei de Wi-Fi (i.e. închiderea conexiunii la internet). Această măsură a fost respinsă pe motiv că ar constitui o prea mare restricție privind libertatea de a desfășura o activitate comercială;
• examinarea tuturor comunicărilor care trec prin rețeaua de internet. Această măsură a fost respinsă pe motivul că este incompatibilă cu interdicția împotriva impunerii unei „obligații generale în materie de supraveghere” cuprinsă în art. 15 din Directiva E-Commerce.
• protecția rețelei prin intermediul unei parole. Deși acceptă că o astfel de măsură ar putea avea un anumit efect negativ asupra libertății de a desfășura o activitate comercială și dreptul la libertatea de informare, CJUE a reținut că o astfel de măsură ar putea avea efectul descurajării utilizatorilor rețelei Wi-Fi de a încălca drepturile de proprietate intelectuală prin intermediul rețelei dacă „utilizatorii acestei rețele sunt obligați să își divulge identitatea pentru a obține parola solicitată și nu pot, așadar, să acționeze în mod anonim”.

Așadar, Decizia CJUE este în sensul posibilității titularilor de drepturi de proprietate intelectuală de a se îndrepta împotriva furnizorilor de acces gratuit Wi-Fi cu o acțiune de impunere a cerinței de protecție de rețelei printr-o parolă și obligarea utilizatorilor de a se înregistra cu datele personale pentru a avea acces la rețeaua astfel protejată prin parolă.